Discopatia la câini: o privire cuprinzătoare

Înțelegerea Discopatiei la câini

Discopatia la câini este o situație medicală gravă care se dezvoltă din deteriorarea sau modificările poziției discurilor intervertebrale. Pentru a le înțelege mai bine, am dori mai întâi să explicăm rolul și natura discurilor intervertebrale. Acestea constau dintr-un inel fibros cartilaginos, numit și inel fibros, și un miez gelatinos elastic, numit nucleu pulpos. Discurile intervertebrale asigură o mobilitate fără durere a spatelui și absorb șocurile la nivelul coloanei vertebrale, de exemplu la sărituri. Ele se află între corpurile vertebrale osoase ale coloanei vertebrale.

Paralizia teckelului: o formă specială de discopatie la câini

Paralizia teckelului este un tip special de discopatie care se caracterizează prin paralizia membrelor posterioare din cauza herniei de disc. Cu toate acestea, numele este înșelător, deoarece nu numai teckii, ci și multe rase de câini pot fi afectate, în special buldogi francezi, buldogi englezi, Boston Terrier și Pugs, precum și Teckel și alte rase de câini cu spate lung, Pechinezi, Terrieri scoțiani, Spaniels. și pudeli jucării.

(C) https://www.pdsa.org.uk/pet-help-and-advice/pet-health-hub/conditions/ivddslipped-disc-in-dogs

Rase de câini afectate de discopatie la câini

Discopatia afectează mai des anumite rase de câini din cauza predispoziției lor genetice și a caracteristicilor fizice. În special, rasele mai mici, cu coloana vertebrală lungă și picioare scurte, numite „condrodistrofice”, sunt susceptibile la această afecțiune.

Unele dintre cele mai afectate rase sunt:

1. Dachshund : Discopatia este o boală comună la Teckel, cu o rată de prevalență de până la 25%. Coloana vertebrală lungă și picioarele scurte ale Teckelului cresc riscul de probleme cu discul deoarece coloana vertebrală este supusă la un stres mecanic mai mare.
2. Bulldog francez : Această rasă este, de asemenea, predispusă la discopatie datorită caracteristicilor sale fizice și a unei predispoziții genetice la probleme ale scheletului.
3. Pechinezi : Pechinezii au o coloană lungă și picioare scurte, asemănătoare teckilor, ceea ce îi face predispuși la hernie de disc.
4. Beagle : În ciuda caracteristicilor lor non-condrodistrofice, beagles prezintă o prevalență mai mare a discopatiei, sugerând o posibilă componentă genetică.
5. Shih Tzu : Această rasă este adesea afectată de discopatie datorită predispoziției sale genetice și tipului de corp.
6. Cocker Spaniel : Cocker Spanielii sunt, de asemenea, predispuși la probleme cu discul, deși cauza exactă a acesteia nu este încă pe deplin înțeleasă.

Cu toate acestea, prezența anumitor caracteristici fizice și genetice nu înseamnă că toți câinii din aceste rase vor dezvolta discopatie. Doar crește riscul. Este important ca proprietarii de câini de orice rasă să acorde atenție semnelor de durere de spate sau de mobilitate limitată și să-și examineze câinele de către un medic veterinar, dacă este necesar.

Cauzele discopatiei la câini și paralizia teckelului

Discopatia apare atunci când inelul fibros și nucleul gelatinos îmbătrânesc și își pierd treptat funcția. Acest proces, cunoscut sub numele de degenerare, poate apărea la câinii de vârstă mai mică sau mijlocie sau poate afecta doar câinii mai în vârstă. Unii câini pot fi mai susceptibili la discopatie din cauza factorilor genetici.

O altă cauză a discopatiei este sindromul cauda equina, în care vertebrele osoase degenerează, ceea ce poate duce la hernie de disc. Câinii supraponderali pot dezvolta discopatie din cauza încărcării incorecte, deoarece discurile lor intervertebrale sunt supuse multă presiune.

Simptomele paraliziei/discopatiei teckelului la câini

Există mai multe semne tipice ale paraliziei teckelului, inclusiv instalarea bruscă a paraliziei și a durerii, mers alterat, mers neuniform sau zguduitor și pierderea controlului asupra urinării și defecării. Câinii mai tineri cu vârsta cuprinsă între unu și șase ani sunt de obicei afectați în mod deosebit.

Simptomele discopatiei la câini pot varia în funcție de severitatea și localizarea herniei de disc. Cu toate acestea, în general, pot apărea următoarele simptome:

1. Durerea : Cel mai frecvent semn de discopatie este durerea. Aceasta poate fi localizată și concentrată pe zona herniei de disc afectată sau poate fi difuză. Câinii pot avea dificultăți în a sta întinși sau în picioare, pot păzi zona afectată sau pot ezita să se miște sau să efectueze anumite mișcări.
2. Tulburări de mers : Mulți câini cu discopatie suferă de tulburări de mers care pot varia de la instabilitate ușoară până la ataxie sau paralizie severă. Acest lucru se poate manifesta prin legănare, poticnire, incapacitatea de a coordona picioarele din spate sau chiar incapacitatea de a se mișca sau de a sta în picioare.
3. Schimbări comportamentale : Câinii cu discopatie pot prezenta modificări comportamentale, cum ar fi pierderea interesului pentru activitățile de care se bucură în mod normal, scăderea apetitului, iritabilitate sau chiar agresivitate.
4. Simptome neurologice : În funcție de localizarea și severitatea herniei de disc, câinii cu discopatie pot prezenta, de asemenea, o serie de simptome neurologice. Acestea pot include reflexe reduse sau absente, pierderea senzației de durere, dificultăți la urinare sau defecare și, în cazuri severe, paralizie.

Este important de reținut că nu toți câinii cu discopatie prezintă toate aceste simptome și că simptomele pot varia de la câine la câine. Prin urmare, este esențial ca proprietarii de câini să își monitorizeze îndeaproape animalele și să solicite imediat asistență veterinară dacă se suspectează discopatia. Diagnosticul și tratamentul precoce pot ajuta la reducerea riscului de deteriorare permanentă și dizabilitate.

Diagnosticul discopatiei la câini

Diagnosticul discopatiei la câini necesită un examen clinic cuprinzător și tehnici imagistice specializate. Procedurile implică, în general, o combinație a următorilor pași:

1. Examinare clinică : Primul pas în diagnosticarea discopatiei este o examinare clinică amănunțită de către un medic veterinar. Aceasta poate include un examen neurologic pentru a detecta orice anomalie în reflexele sau mobilitatea câinelui. În plus, pot fi efectuate anumite teste specifice, cum ar fi testul de percepție a durerii și testul pentru deficite proprioceptive (adică capacitatea câinelui de a-și percepe propriile membre în spațiu).
2. Raze X : Razele X standard pot fi folosite pentru a detecta semne de discopatie, cum ar fi îngustarea spațiului discal sau modificări osoase din jurul discului afectat. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că razele X nu pot oferi întotdeauna informații exacte despre starea discurilor intervertebrale, în special în stadiile incipiente ale bolii.
3. Tehnici avansate de imagistică : Pentru a obține informații mai detaliate despre discuri și țesutul înconjurător, pot fi utilizate tomografia computerizată (CT) Aceste tehnici pot oferi o vedere precisă a discurilor intervertebrale și a măduvei spinării și pot ajuta la determinarea extinderii și a locației precise a unei hernii de disc.
4. Mielografie : Această procedură implică injectarea unui agent de contrast în spațiul din jurul măduvei spinării pentru a o scoate în evidență în timpul scanărilor cu raze X sau CT . Acest lucru poate ajuta la identificarea locației exacte și a întinderii unei hernie de disc. Cu toate acestea, această procedură este acum utilizată mai puțin frecvent, deoarece este invazivă și are potențialul de complicații.

Trebuie subliniat faptul că diagnosticul de discopatie la câini poate fi complex și necesită o evaluare clinică cuprinzătoare și studii imagistice specializate. De asemenea, este important ca proprietarii de câini să cunoască simptomele acestei boli și să caute imediat ajutor veterinar dacă se suspectează discopatia.

Opțiuni de tratament pentru discopatia la câini

Opțiuni de tratament: tratament medicamentos și reabilitare

Alegerea tratamentului depinde de severitatea și tipul discopatiei. Pentru paralizia ușoară a Teckelului, care poate fi controlată cu medicamente, este de obicei preferată terapia medicamentoasă. Acestea includ analgezice și medicamente antiinflamatoare pentru a ajuta la reducerea umflăturilor și a inflamației și pentru a calma zona afectată. Este important ca proprietarul să efectueze terapia medicamentoasă sub îndrumarea medicului veterinar și să respecte cu strictețe instrucțiunile de dozare.

În paralel cu tratamentul medicamentos, diverse măsuri de reabilitare pot fi utile pentru a promova vindecarea și pentru a accelera procesul de vindecare. Fizioterapia și hidroterapia pot juca un rol important în promovarea mobilității, susținând în același timp construcția musculară.

În unele cazuri, utilizarea dispozitivelor de asistență, cum ar fi un cărucior, poate ajuta la viața de zi cu zi și poate ajuta la restabilirea calității vieții.

Opțiuni de tratament pentru discopatia la câini: Proceduri chirurgicale

În cazurile mai grave în care terapia medicamentoasă este insuficientă sau ineficientă, poate fi necesară intervenția chirurgicală. Procedura chirurgicală are ca scop ameliorarea presiunii asupra măduvei spinării prin îndepărtarea părții herniate a discului.

Există diverse proceduri chirurgicale pentru a trata discopatia. Acestea pot fi minim invazive sau deschise, în funcție de severitatea bolii și de poziția discului afectat. Medicul veterinar vă va recomanda cea mai potrivită abordare chirurgicală în funcție de situația individuală a câinelui dumneavoastră.

Este important de reținut că tratamentul chirurgical necesită îngrijire adecvată de urmărire. Aceasta poate include medicamente, terapie fizică și controale regulate. Medicul veterinar vă va ajuta să creați planul optim de îngrijire ulterioară pentru câinele dvs.

În medicina veterinară, există mai multe proceduri chirurgicale pentru tratamentul discopatiei, fiecare cu propriile avantaje și limitări. Alegerea procedurii depinde de mai mulți factori, inclusiv severitatea afecțiunii, locația exactă a discului afectat și starea generală de sănătate a câinelui.

Una dintre cele mai frecvente operații este numită fenestrare , în care o mică parte a discului intervertebral este îndepărtată pentru a reduce presiunea asupra măduvei spinării. Această metodă este minim invazivă și este adesea folosită la câinii cu discopatie ușoară până la moderată. Permite o recuperare mai rapidă și mai puține complicații postoperatorii în comparație cu alte proceduri.

O altă procedură comună este hemilaminectomia , în care o parte a vertebrei este îndepărtată pentru a permite un acces mai bun la discul afectat. Acest lucru permite o îndepărtare mai aprofundată a țesutului discului și, prin urmare, poate fi preferat în cazuri mai severe. Cu toate acestea, această procedură este mai invazivă și poate fi asociată cu un risc crescut de complicații postoperatorii.

Pentru câinii cu discopatie avansată sau severă, fi necesară laminectomie dorsală Aceasta procedura presupune indepartarea unei mari portiuni a vertebrei pentru a permite accesul maxim la discul afectat. Acest lucru permite îndepărtarea completă a discului, dar poate duce la un timp de recuperare mai lung și un risc crescut de complicații postoperatorii.

Indiferent de intervenția chirurgicală aleasă, îngrijirea postoperatorie atentă este crucială. Aceasta poate include medicamente pentru ameliorarea durerii și reducerea inflamației, terapie fizică pentru a promova mobilitatea și controale regulate pentru a monitoriza procesul de vindecare.

Este important de reținut că orice intervenție chirurgicală implică riscuri și, prin urmare, decizia de a fi supus unei intervenții chirurgicale ar trebui să fie întotdeauna luată în strânsă consultare cu medicul veterinar care tratează.

Prevenirea și gestionarea discopatiei la câini

Deoarece anumite rase de câini au o predispoziție genetică la discopatii, este important să se minimizeze riscul prin măsuri preventive. Aceasta include menținerea câinelui la o greutate sănătoasă pentru a evita presiunea excesivă asupra coloanei vertebrale. Exercițiile fizice moderate regulate pot ajuta la întărirea mușchilor din jurul coloanei vertebrale și la reducerea probabilității de discopatie. În plus, proprietarii de rase de câini afectate ar trebui să acorde o atenție deosebită primelor semne de discopatie și să consulte un medic veterinar dacă sunt suspectați.

În general, discopatia la câini necesită un management cuprinzător care include atât tratamentul simptomelor acute, cât și măsuri preventive pentru a minimiza riscul unei boli viitoare. Cu îngrijirea și atenția potrivită, câinele tău poate trăi o viață plină și fericită în ciuda discopatiei.

Întrebări frecvente despre discopatia la câini

Rezumatul discopatiei la câini

Discopatia la câini este o afecțiune comună și gravă care afectează discurile intervertebrale și poate provoca dureri semnificative și mobilitate limitată. În esență, este o boală degenerativă în care discurile intervertebrale, care servesc ca amortizoare de șoc între vertebre, își pierd stabilitatea și se pot rupe sau prolaps. Acest lucru poate face ca materialul interior al discului să apese pe măduva spinării, provocând durere, șchiopătură și, în cazuri severe, paralizie.

Cauza exactă a discopatiei nu este încă pe deplin înțeleasă. Cu toate acestea, se crede că implică o combinație de factori genetici, de mediu și mecanici. Sunt afectate în mod deosebit rasele de câini mai mici, cu coloana vertebrală lungă și picioare scurte, cum ar fi teckii, pechinezi și buldogi francezi, precum și anumite alte rase precum Beagles și Cocker Spaniels.

Diagnosticul de discopatie se face de obicei printr-o combinație de examen clinic, studii cu raze X și tehnici avansate de imagistică, cum ar fi tomografia computerizată (CT) sau imagistica prin rezonanță magnetică (RMN). Există mai multe opțiuni de tratament pentru discopatie, inclusiv măsuri conservatoare, cum ar fi managementul durerii și kinetoterapie, precum și intervenția chirurgicală în cazurile mai severe.

Prognosticul pentru câinii cu discopatie variază în funcție de severitatea afecțiunii și de tratament. Unii câini se pot recupera complet, în timp ce alții pot avea deficiențe permanente. Un aspect cheie al managementului discopatiei este depistarea precoce și tratamentul. Prin urmare, este important ca proprietarii de câini să cunoască semnele acestei afecțiuni și să caute rapid ajutor veterinar, dacă este necesar.

Discopatia la câini este o problemă complexă și multifactorială care necesită cercetări suplimentare. O mai bună cunoaștere a cauzelor genetice și mecanice ar putea ajuta la îmbunătățirea prevenirii și tratamentului acestei boli. Între timp, este esențial ca proprietarii de câini să fie informați și capabili să recunoască semnele de discopatie și să răspundă în mod corespunzător.

Literatură despre discopatia la câini

1. Fingeroth, JM și Thomas, W.B. (2016). Progrese în boala discului intervertebral la câini și pisici . Ames, Iowa: Wiley-Blackwell. Această carte oferă o privire de ansamblu cuprinzătoare asupra patologiei, diagnosticului și tratamentului bolii discului intervertebral la câini și pisici.
2. Jeffery, ND, Levine, JM, Olby, NJ și Stein, VM (2013). Mielopatii canine și feline: etiologii și abordări diagnostice . Clinicile veterinare din America de Nord: Practica animalelor mici, 43(5), 1141-1158. Acest articol oferă o privire aprofundată asupra diferitelor cauze și proceduri de diagnosticare pentru boala măduvei spinării la câini și pisici, inclusiv discopatia.
3. Brisson, B.A. (2010). Boala discului intervertebral la câini . Clinicile veterinare din America de Nord: Practica animalelor mici, 40(5), 829-858. Acest articol oferă o discuție amănunțită despre discopatia intervertebrală la câini, inclusiv cauzele, diagnosticul și opțiunile de tratament.
4. Sharp, N. J. și Wheeler, S. J. (2005). Tulburări ale coloanei vertebrale la animalele mici: diagnostic și intervenție chirurgicală . editia a 2-a. Edinburgh: Elsevier Health Sciences. Această carte oferă un ghid detaliat pentru diagnosticul și tratamentul chirurgical al afecțiunilor coloanei vertebrale la animalele mici, inclusiv discopatia.

Vă rugăm să rețineți că această literatură este scrisă în engleză, deoarece există literatură limitată în germană în acest domeniu specific. Cu toate acestea, ar putea fi de mare folos medicilor veterinari și oamenilor de știință care continuă să studieze discopatia la câini.