Înțelegerea paraliziei laringiene: o scufundare profundă în paralizia laringiană la animale

Introducere

Paralizia laringiană, cunoscută și sub denumirea de paralizie laringiană, este o boală care apare predominant la animalele mai în vârstă și în special la câinii de rase mai mari. Această tulburare neurologică are un impact semnificativ asupra sistemului respirator al unui animal și, în cazuri extreme, poate provoca afecțiuni care pun viața în pericol.

Ce este paralizia laringiană?

Paralizia laringiană este o afecțiune patologică în care nervii și mușchii care controlează laringele devin paralizați. Ca urmare, corzile vocale nu mai pot fi suficient de întinse, ceea ce duce la o îngustare a căilor respiratorii.

Simptomele paraliziei laringiene

Simptomele acestei boli pot varia foarte mult și variază de la ușoară, respirație șuierătoare până la detresă respiratorie severă și care pune viața în pericol. Simptomele se pot agrava cu efort, entuziasm sau bucurie. În timp, chiar și simptomele ușoare pot evolua spre afecțiuni mai severe.

Diagnosticul paraliziei laringiene

Diagnosticul exact al paraliziei laringiene se face prin endoscopie, cunoscută și sub denumirea de endoscopie a căilor respiratorii. Această examinare face posibilă evaluarea și evaluarea directă a stării corzilor vocale și a laringelui.

Ce specii/rase de animale sunt deosebit de des afectate de paralizia laringiană?

Paralizia laringiană apare predominant la câini, în special la rasele mari. Unele studii indică faptul că Labrador Retriever, Golden Retriever, St. Bernards, Newfoundlands, Irish Setters și Bull Terrier sunt afectați în mod disproporționat de paralizia laringiană. Vârsta animalului joacă, de asemenea, un rol: câinii mai în vârstă sunt mai sensibili la dezvoltarea acestei boli.

Pe lângă rasă și vârstă, greutatea corporală poate fi, de asemenea, un factor de risc pentru paralizia laringiană. Animalele supraponderale au un risc crescut de a dezvolta paralizie laringiană, deoarece greutatea suplimentară poate exercita o presiune mai mare asupra tractului respirator.

Deși paralizia laringiană apare predominant la câini, teoretic pot fi afectate și alte animale. Cu toate acestea, datele detaliate despre prevalența paraliziei laringiene la alte specii de animale sunt în prezent limitate.

Tratamentul paraliziei laringiene

Terapia pentru paralizia laringiană începe de obicei cu stabilizarea animalului. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea de medicamente care calmează animalul și reduc posibila umflare în zona laringelui. Odată ce animalul este stabil, se va lua în considerare o intervenție chirurgicală.

Chirurgie pentru paralizia laringiană

Chirurgia pentru paralizia laringelui are ca scop mobilizarea părților paralizate ale laringelui și astfel extinderea căilor respiratorii. Această procedură chirurgicală poate aduce o îmbunătățire semnificativă a respirației și a calității vieții animalului. Cu toate acestea, câinii cu paralizie laringiană prezintă un risc crescut de pneumonie de aspirație înainte și după operație. Prin urmare, aceste animale trebuie hrănite numai sub supraveghere.

(C) https://avmajournals.avma.org/view/journals/ajvr/75/6/ajvr.75.6.602.xml

Intervenție chirurgicală pentru paralizia laringiană: o privire de ansamblu cuprinzătoare

introducere

Intervenția chirurgicală pentru tratarea paraliziei laringiene este o procedură complexă, dar adesea salvatoare. Scopul operației este de a mobiliza părțile paralizate ale laringelui pentru a extinde căile respiratorii și a facilita respirația animalului.

Înainte de operație

Înainte de procedură, animalul este imobilizat și stabilizat folosind o combinație de medicamente. Aceasta este pentru a combate orice umflare care poate apărea în zona laringelui și pentru a pregăti pacientul pentru intervenție chirurgicală.

Procedura chirurgicala

În cazul paraliziei laringiene, operația constă în esență în tragerea părților paralizate ale laringelui spre exterior pentru a extinde căile respiratorii. Acest proces, cunoscut din punct de vedere medical sub denumirea de „legare laringiană” sau „lateralizare aritenoidă”, implică plasarea de suturi prin cartilajele laringiene pentru a menține corzile vocale permanent deschise.

În timpul operației, animalul este intubat și ventilația este menținută folosind o procedură specială cunoscută sub numele de „ventilație cu jet”. Acest lucru este necesar deoarece laringele trebuie menținut complet deschis în timpul operației, ceea ce face imposibilă ventilația convențională.

Dupa operatie

După procedură, în majoritatea cazurilor se poate observa o îmbunătățire semnificativă a respirației și a calității vieții animalului. Cu toate acestea, există un risc crescut de pneumonie de aspirație după operație, deoarece animalele ar putea aspira alimente sau lichide în plămâni din cauza căilor respiratorii dilatate. Prin urmare, după operație, animalele trebuie hrănite și adăpate numai sub supraveghere.

Concluzie

Intervenția chirurgicală pentru tratarea paraliziei laringiene este o procedură complexă, dar adesea salvatoare, care poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții animalului afectat. Cu toate acestea, îngrijirea și monitorizarea postoperatorie atentă sunt esențiale pentru a evita complicațiile și pentru a sprijini procesul de recuperare al animalului.

Îngrijire ulterioară și măsuri de însoțire după operația de paralizie laringiană

introducere

După operația de paralizie laringiană, animalul necesită îngrijire și monitorizare atentă pentru a ajuta recuperarea și a minimiza posibilele complicații. Această îngrijire ulterioară este un aspect critic pentru a asigura succesul pe termen lung al operației și pentru a îmbunătăți calitatea vieții animalului.

Managementul nutriției

Una dintre cele mai importante măsuri după intervenție chirurgicală se referă la hrănire. Deoarece riscul de „sufocare” sau aspirație este crescut, animalele trebuie hrănite și adăpate numai sub supraveghere după operație.

Hrana trebuie administrată în cantități mici, gestionabile, iar animalele trebuie observate după hrănire pentru a se asigura că nu au dificultăți la înghițire. În unele cazuri, poate fi necesar să ajustați consistența alimentelor sau să folosiți tipuri speciale de alimente.

Urmărire a medicamentelor

În funcție de starea animalului și de circumstanțele specifice ale operației, medicamentele pot fi necesare după intervenție chirurgicală. Acestea pot include analgezice, medicamente antiinflamatoare sau antibiotice pentru prevenirea infecției. să urmați regimul de medicamente exact așa cum v-a recomandat medicul veterinar

Fizioterapie

În unele cazuri, terapia fizică poate ajuta la recuperarea. Exercițiile pentru întărirea mușchilor respiratori sau pentru a îmbunătăți starea generală de fitness pot ajuta la îmbunătățirea funcției pulmonare și la reducerea riscului de probleme de respirație.

Controale regulate

După operație, ar trebui să aibă loc controale regulate la medicul veterinar pentru a monitoriza procesul de vindecare și pentru a identifica posibilele complicații într-un stadiu incipient. Aceste teste pot include examene fizice, teste de sânge sau teste imagistice, cum ar fi raze X sau ultrasunete.

Concluzie

Îngrijirea ulterioară atentă și măsurile de însoțire după intervenția chirurgicală de paralizie laringiană sunt esențiale pentru a asigura succesul pe termen lung al procedurii și pentru a îmbunătăți calitatea vieții animalului. Managementul nutrițional adecvat, medicația, kinetoterapie și examinările veterinare regulate pot sprijini cel mai bine procesul de recuperare.

Întrebări frecvente despre paralizia laringiană și tratamentul acesteia

rezumat

Paralizia laringiană este o afecțiune gravă care afectează în primul rând rasele mai mari de câini și animalele supraponderale. Paralizia laringiană se caracterizează printr-o îngustare a căilor respiratorii cauzată de paralizia mușchilor din laringe. Simptomele paraliziei laringiene pot include respirație șuierătoare și, în cazuri severe, dificultăți de respirație. Diagnosticul de paralizie laringiană se face cu ajutorul unei endoscopie, în timpul căreia sunt vizualizate laringele și corzile vocale.

Tratamentul paraliziei laringiene depinde de severitatea bolii. Pentru cazurile mai puțin severe, medicația poate fi suficientă. Dacă laringele este grav paralizat, se efectuează de obicei o intervenție chirurgicală pentru extinderea căilor respiratorii. Această operație poate îmbunătăți semnificativ respirația și calitatea vieții animalului.

Îngrijirea atentă de urmărire este esențială după intervenția chirurgicală pentru a trata paralizia laringiană. Nutriția adecvată, medicația, terapia fizică și controalele veterinare regulate joacă un rol central aici. În ciuda intervenției chirurgicale de succes, animalele cu paralizie laringiană prezintă un risc crescut de pneumonie prin aspirație. Prin urmare, hrănirea trebuie făcută întotdeauna sub supraveghere.

Pe scurt, paralizia laringiană este o afecțiune gravă, dar care poate fi tratată cu succes cu diagnosticul și tratamentul corect. Îngrijirea ulterioară atentă este crucială pentru succesul pe termen lung și îmbunătățirea calității vieții animalului cu paralizie laringiană.

Literatură pe această temă

1. Fossum, T. W. (2013). Chirurgie la animale mici . Editura Thieme. (Procedurile chirurgicale pentru tratarea paraliziei laringiene sunt discutate în detaliu aici.)
2. Venker-van Haagen, A.J. (2009). Boli ale laringelui la câini și pisici . Editura Schlütersche. (Această carte abordează în mod specific bolile laringiene la câini și pisici, inclusiv paralizia laringiană.)
3. Gage, E.D. (1975). Paralizia laringiană la câine: o revizuire a 23 de cazuri . Canadian Veterinary Journal, 16(3), 85-88. (Acest articol analizează și discută 23 de cazuri de paralizie laringiană la câini.)
4. Monnet, E. (2012). Chirurgia țesuturilor moi la animale mici . Wiley Blackwell. (În această lucrare standard despre chirurgia animalelor mici există o secțiune despre tratamentul paraliziei laringiene.)

Vă rugăm să rețineți că unele dintre aceste surse sunt în limba engleză. Disponibilitatea literaturii de specialitate în limba germană despre paralizia laringiană este limitată.